Salvează-mă, Făt-Frumos!

Salvează-mă, Făt-Frumos!” sau mai bine las’. Ce-ai zice dacă m-ai lăsa să mă salvez singură și am ieși după la o cafea? Să-ți povestesc despre cum m-am ridicat din noroi, mi-am scuturat hainele și am continuat să merg, mai târâș, mai drept. Așa vom putea fi amândoi mândri de mine.

Nu, nu-i musai să apari exact în momentul potrivit și să le povestim  nepoților cum ai fost cel care a dat sens vieții mele. Nu mă înțelege greșit. Te vreau stând în fața șemineului povestind cu nepoții noștri. Ar fi frumos să avem unul dintre livingurile acelea în stil film american de Crăciun și să invităm prieteni și familie la noi de sărbători. Totuși, sensul vieții mele…mi-ar plăcea să mi-l dau singură.

Nu fi jumătatea mea, că n-am nevoie de jumătăți, m-am născut întreagă. Nu căuta să-mi faci ordine-n cap. Fiecare cu creierul lui. Lasă-mă să învăț cum să-mi fiu propriul salvator. Știm amândoi că unele lupte se poartă în singurătate. Cel puțin eu așa văd situația.

Știi, îndrăgostește-mă de tine exact în momentul meu cel mai bun. Mă refer la momentul ăla în care voi simți că sunt completă și mă voi simți în siguranță avându-mă doar pe mine să-mi port de grijă. Când nu voi avea nevoie să fiu salvată. Dacă mă îndrăgostești atunci, ești un erou.

 

”Real love doesn’t meet you at your best. It meets you in your mess.” (J. S. Park) 

O a r e ?

Poate iti place si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *