Cum să trăiești 1000 de ani

Ți-ar plăcea să mai ai încă 100 ani de trăit? Sau hai să țintesc mai sus. Să zicem 1000 ani. E mult? Dacă Carpații ar putea vorbi, ți-ar spune cât de puțin e, ce creier limitat ai. Dar să zicem încă o grămadă de timp în care să fii în cea mai bună formă a ta. Nu voi da un număr. Cât te duce imaginația. Ce ai face cu timpul ăsta? De ce îl vrei? Că doar nu-l vrei degeaba.

Te gândești că poate așa ai avea destul timp să mergi la sală, destul timp pentru ieșit cu prietenii ăia pe care zici că-i ai, pentru scris o carte, pentru relația ta, pentru vizionat filme, pentru voluntariat, destul timp să te joci cu copiii tăi. Poate n-ai copii, dar poate acum ai avea destul timp să faci câțiva.

Chiar vei avea destul timp cât să înveți germană și să-i înveți pe alții. Apoi ai asculta Eine kleine nachtmusik. De parcă ai avea nevoie de germană pentru asta. Zi că nu ți-ai face o casă de vacanță din lemn. Undeva într-un loc retras. La munte sau pe o plajă sau într-un loc tropical sau la țară, într-un sat maramureșan. Ai face-o chiar cu propriile mâini, doar ar fi timp și să înveți să construiești și să o faci efectiv. Poate nu ți-ai invita prietenii în casa aia. Să fie un loc care să-ți aparțină, în care să îți pui ordine în cap, să-ți stabilești gândurile, să te împrietenești cu tine.

Poate ai începe în sfârșit să lucrezi la visul ăla. L-ai transforma din vis în plan. Ai știi că legea probabilității e cu tine. Din moment ce ai destul timp, e clar că la un moment dat vei reuși. Ți-ai cumpăra chitara aia odată și ai zăngăni-o pentru sute de mii de fani în delir. Sau te-ai înscrie la facultate. Nu ar mai fi prea târziu nici să devii avocat ziua și chirurg pediatru noaptea. Parcă te și aud spunând ”Onorată instanță, obiectez!” în timp ce ai pleda pentru cazul clientului tău. Le-ai face măi, că ai avea timp.

Sau ai călători. Și mai bine, ți-ai cumpăra o rulotă cu care ai călători. Poate ăsta e visul tău. Nu știu om să nu-și dorească să vadă lumea. Adică poate sunt, dar nu-i știu eu. Ar fi timp să trăiești o iarnă întreagă în New York. Într-un apartament micuț, undeva într-un cartier nu prea scump. Ți-ai bea cafeaua în timp ce ai merge spre job în palton crem, pe jos. Poate ai traversa Time Square în fiecare dimineață. Claxoanele taxiurilor galbene și oamenii zumzăind engleză plus încă vreo 20 de limbi. Apoi poate te-ai muta în California. În timp ce ai conduce pe California 1, ai asculta Sia-California dreamin. Ai face poze și ți-ai da check-in. Ai opri clima și ai lăsa geamul jos să poți simți oceanul.

Ai avea timp să vezi templele mayașilor, ai naviga pe Amazon și poate ai ajunge la carnavalul de la Rio. Apoi ai avea atâta Africă de văzut, nu? Și atâta Asie. Primăvară în Japonia cu cireși înfloriți și veri în Australia cu temperaturi insuportabile și umiditate care să-ți țină părul ondulat. Și insule și Antarctica și sud-nord-est-vest-și-de-la-capăt. Bine. Poate m-a luat vibe-ul ăla care mă ia mereu când mă gândesc unde aș merge. Poate tu ai vrea să vezi altfel lumea sau mai puțin din ea. Și ai avea timp și să vezi și să nu vezi. Adică totuși sunt 1000 de ani. Dar în toate locurile astea este mai important că ai avea timp să cunoști oameni, să le asculți poveștile, să îi înțelegi și să îi placi. Pricepi? Timp să ajungi să placi oameni.

Ai putea să îți iei o grămadă de concedii pentru că nu te-ai mai grăbi să faci bani. Și ai avea timp să dormi și să ieși la cafea sau la bere cu un prieten. Să mai faceți și voi mișto de viață, nu tot ea de voi.

Poate gândesc prea jos. Probabil ai face mai mult de atât. Pentru că ar fi destul timp să-ți pese de ceilalți. Ai avea vreme să vezi că tipa de la casa de marcat are lacrimi în ochi. Poate s-a despărțit de cineva, poate i-a murit cineva, poate a aflat că e bolnavă. Nu te-ai mai grăbi nicăieri probabil, deci ai observa și ți-ai pune întrebări, ai face presupuneri. Poate tot datorită faptului că nu ai mai fugi spre nicăieri, te-ai întreba ce-i cu copilul ăla care cere bani străinilor pe stradă. Da, cerșește. Dar de ce? Poate ai claxona mai puțin. Adică nu mai ești grăbit, de ce i-ai mai grăbi pe ceilalți?

Ai avea timp să nu mai treci pe roșu și timp să sari cu parașuta, să te dai cu placa. Ai putea chiar să devii profesionist, așa mult timp ai avea. Și îți dai seama câte cărți ai putea citi? Cât de mult ți-ar schimba cărțile alea perspectiva asupra lumii! Poate ai avea o bibliotecă imensă sau ai lucra într-una. Rafturi și rafturi pline de volume noi și vechi și mirosul ăla de carte gata să fie citită. Ai avea chiar și timp să te uiți la Tânăr și neliniștit. Da da. De la început pân’ la final. Maraton.

Ești dezamăgit că nu ți-am dat ”10 pași de parcurs pentru a trăi veșnic” sau nu ți-am povestit despre vreo metodă miraculoasă? Poate se va descoperi vreo fântână a tinereții fără de bătrânețe sau vor inventa ceva. Nu m-aș mira. Momentan pot doar să te întreb: chiar ai nevoie de 1000 de ani? Adică să ai timp pentru absolut tot ce e sub soare, asta vrei? Pentru familie, prieteni, vise, vacanțe, tu. Ești sigur că timpul este problema? Chiar nu există nici o posibilitate să folosești lipsa timpului ca o scuză? Deocamdată nu suntem destul de avansați cu tehnologia să trăiești tu atâta, dar încă nu te oprește nimic să faci cei câțiva zeci de ani să conteze. Nu-s mulți, dar tot e ceva. Mi se pare paradoxal că deși ne dorim timp mult și avem doar puțin, chiar și pe ăsta puțin, suntem în stare să-l irosim.

Poate n-am scris totuși despre timp. Probabil voiam să scriu despre priorități. Sunt și eu aiurită. Mă mai încurc.

Poate iti place si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *