Brașov~Valea Prahovei

Ascult  Train-Save me, San Francisco  în timp ce scriu un articol despre România, țara asta imperfect de frumoasă. Tocmai a trecut cu 8 minute de 8 pm.

Cred că am ales cea mai comercială perioadă să merg în Brașov: a doua zi de Crăciun. Și am ales perioada asta intenționat. Voiam să știu cum e în centrul țării în decembrie. Vestul l-am văzut în destule decembrii. În a doișpea am învățat motivată de dorința de a lua o notă decentă la  B a c  cele mai înalte altitudini din Carpați și nu doar. Atunci credeam că va fi folositoare nota aia. A fost folositoare și supraapreciată.

Revenind, e o senzație faină să vezi cu ochii tăi vârfurile despre care ai învățat pe o hartă încercuită și subliniată cu pixuri colorate. Pixurile o mai scoteau din monotonie și pe ea. Păcat că în liceu se face prea multă teorie și prea puțină practică. Da, chiar dacă sunt doar alea din țara ta. Geografia merită învățată doar pentru a putea spune: ”Omu, 2505” atunci când ajungi lângă Bucegi. Poate într-o zi voi spune ”Everest, 8848” când voi ajunge lângă Himalaya. Voi scrie un articol și despre asta, dar pe altă piesă.

Deviez. Deci 26 decembrie, ora 19. Am așteptat trenul și a ajuns la minut. Aceleași locuri câte 6 în compartiment, aceeași măsuță pe care și-au pus cafeaua și sandvișurile și capetele găleți de oameni. Geamul e zgâriat într-un mod agresiv pe interior. Asta e ceva nou. Nu pot să nu mă întreb cine își aduce în tren o șurubelniță sau cine și-a mutilat cheile să zgârie geamul trenului. ”Ce să mai pun în troler? Hmm șurubelnița asta ar fi bună. Poate reușesc să repar ceva pe drum”. CFR-ul, o plăcere fantastică de fiecare dată.

Doar 10 ore care se fac 12 datorită tensiunii care s-a certat cu șinele pe undeva prin Predeal. Tipul cu ”accent” sudist începe ”Nu e curent? Păi să deschidă o ușă și deschid eu geamul”. După 10 ore în tren și 2 ore dormite întinsă pe două locuri, am râs de mi-au dat lacrimile. Sigur ca nu mi-am luat bilet la cușetă. Sunt studentă, n-am bani.

Totuși, reușesc să ajung în Azuga. Reușesc și să-mi cobor rucsacul din tren. Mă lovește o grămadă de zăpadă în față. În vest nu prea avem d-astea. Cu noi vremea e mai iubitoare parcă. Următoarele 5 zile asta au și fost: zăpadă. Multă și mereu alta.

În fiecare dimineață deschideam geamul și ningea. Era o constantă. Asta mă făcea să mă simt ca în iernile din filmele americane.

În fiecare după-amiază DN1 era blocat, altă constantă. DN1 e șoseaua ce unește capitala cu majoritatea stațiunilor de pe Valea Prahovei. Mi s-a spus că în general e blocat doar vinerea și duminica, dar având în vedere că era vacanță și iarnă și ningea aproape non-stop, făcea și șoseaua o excepție. O dată ne-a luat doar o oră să ieșim din Sinaia spre Bușteni și pornisem din Sinaia. Dar nu mă plâng, am auzit că e chiar rezonabil o oră. În timp ce ne-a luat o altă oră să trecem prin Bușteni, am reușit să privesc în detaliu Bucegii. Stăteau acolo sus, deasupra lumii, și parcă spuneau ”eu sunt aici de dinainte să te naști tu și voi fi tot aici după ce mori, muritoareo”. Tot atunci am aflat că sunt într-un maxi-taxi, nu un microbuz. Și fusesem așa sigură că mă urcasem într-un microbuz. De fapt chiar arăta ca unul, dar prahovenii îi spun maxi-taxi. De unde vin eu nu există așa ceva.

Aș recomanda Valea Prahovei și Brașov oricui vrea să se simtă în filmele americane de iarnă, oricui vrea să vadă România și din alt unghi, oricui e pe sistemul ”the mountains are calling and I must go”. Acolo munții chiar te cheamă, din toate părțile. Dacă ești surd și încă nu ești și orb, poți să-i vezi cum te cheamă.

Pe pârtie e loc pentru toți

Du-te pe pârtie și închiriază-ți o placă sau niște schiuri. Alege orice pârtie. De la Sinaia până în Poiană ai din ce alege. ”Placa o să te trântească rau” mi-a spus tipul chel cu tatuaj pe gât de la închirieri în timp ce mă măsura cu privirea și zâmbea ironic. Erau litere chirilice, la tatuaj mă refer. Am învățat ce sunt ăia boots și cum să-mi leg snowboard-ul de picioare. Prima dată am căzut pe burtă, a doua oară tot pe burtă. A treia oară am învățat să cad pe fund. Am perseverat totuși, am avut și un instructor bun. Nu, nu era plătit. Repet, studenții n-au bani. În Poiana Brașov am înțeles că o lecție cu un instructor costă 100 lei/h, în Azuga cred că era mai ieftin. Da, dar înveți. La finalul zilei i-am dus tatuatului placa și am zâmbit eu ironic. N-a avut dreptate. Placa m-a trântit bine, nu rău. Eu zic să mergi fără frică. Nu poți să lovești mai mult zăpada cu fața decât am lovit-o eu, oricum. Dacă totuși nu te potrivești cu placa nici cum și schiurile nu te vor, sunt și alte variante de încercat. E loc pentru toți pe pârtie.

În Azuga, pe Cazacu nu am fost, dar arată promițător. În schimb am fost pe Sorica și cred că e o pârtie bună pentru începători deoarece e mai lină. Dar nu lua în seamă ce spun. Adică sunt tipa care se iubea non-stop cu solul pe acolo.

De fiecare dată când am intrat într-un loc pentru închiriat echipament sportiv, atât în Azuga cât și în Poiană, oamenii au încercat să mă încalțe cu clăpari pentru schiuri. Au aflat că am eu 50 de kg, dar sunt încăpățânată. Adică într-o zi chiar vreau să învăț să fac pluguri și pizze, dar atunci voiam placă. Data viitoare când merg pe o pârtie mă gândesc să îmi pun și eu schiuri și să învăț să cad și ca o focă, nu tot pe față.

Bran

Când te saturi de pârtie, du-te să vezi un castel. Știai că străinii sunt fascinați de castelele noastre? Eu, spre rușinea mea, nu mă așteptam să aud italiană și franceză și maghiară și rusă în Castelul Bran. Atunci când am fost eu, ningea și oriunde te uitai vedeai zăpadă. E cunoscut ca fiind castelul în care a locuit Vlad Țepeș sau ”Dracula” după cum îl știu străinii. Și da, stilul aduce a el. Nici nu îmi puteam imagina altfel casa domnitorului Țepeș. Daca ești fan Game of thrones sau măcar te-ai uitat la primul episod, o să simți asemănarea dintre Winterfell și Bran Castle. Mai ales dacă e zăpadă. La un moment dat, în turul castelului, vei avea ocazia să ai o panoramă asupra Branului. Acolo majoritatea fac selfie-uri. Vei vedea și camera de tortură care e păzită de o doamnă zâmbitoare. Cine știe câți turiști s-au gândit ca ar fi amuzant să încerce niște tortură ca pe vremea domnitorilor. Brr. Stai liniștit, doamna are un calorifer electric acolo, dar îl folosește doar pentru încălzit.

Când vei ieși din castel, vei vrea să te întorci. Poți face asta pentru încă 35 lei sau poți să te plimbi printre tarabele cu suveniruri și mâncare. Din Azuga în Brașov am mers cu trenul și apoi cu autobuzul până în Bran. În autobuz, în spatele meu stăteau doi francezi în haine de schi. Pot apărea cam în orice loc oameni cu haine de schi în zona aia, nu doar în stațiuni.

Sinaia

Sinaia este una dintre cele mai cunoscute stațiuni din zonă, iar dacă ajungi acolo, ar fi de neiertat să nu vezi Peleșul. Măcar de afară. E o diferență radicală de stil între Castelul Peleș și Castelul Bran. Nu pot spune care mi-a plăcut mai mult. Nu sunt comparabile. Poți să vezi atât Peleșul, cât și Pelișorul. O să înțelegi acolo de ce sunt două. Asta dacă nu e marți sau luni. Marțea și lunea vezi doar Peleșul. Familii regale care au locuit acolo, rochiile acelea de epocă și îmbinarea stilurilor arhitecturale și de design interior. Dacă mai ești și pasionat de istorie sau arhitectură, îl vei iubi de-a dreptul.

Știai că regii și reginele noastre aveau încălzire centrală de dinainte de 1900? Și-au făcut  și câteva șeminee pe acolo, să fie. Peleșul a fost primul castel complet electrificat din Europa și sunt câteva, mai multe, uși secrete manevrate electric. Da, anii 1900. Familia regală încă are reședința de vară la castel. Din acest motiv, etajul al doilea nu este deschis vizitatorilor.

Aici poți vedea atât programul, cât și tarifele de vizitare. Am ajuns acolo cu un microbuz. Sunt curse regulate care se fac pe toată Valea Prahovei. Sau să îi spun maxi-taxi? Nu, nu vin mereu la timp, stai liniștit. Dar ești în vacanță, nu? Ai timp.

Un lucru pe care l-am observat atât în Bran, cât și în Sinaia, cu cât te îndepărtezi mai mult de castel printre tarabe, prețurile scad. Suvenirurile sunt aproximativ acealeași, dar mai ieftine. În stațiune găsești de toate. De la restaurante la tarabe, la pârtie, la castel.

Poiana Brașov

Prima dată când am mers în Poiană, am pornit de dimineață. O altă dimineață în care evident că ningea. Mi-am luat hainele de munte și am ieșit afară să-mi înfig bocancii într-un morman de zăpadă. Toată strada era îmbibată în zăpadă. Mi-am pus vitejește fularul pe nas și am ieșit din curte. ”N-au băgat ăștia plugul, futu-le soarta mă-sii” aud de peste drum. Asta e un fel de neața probabil. Ca o needucată ce sunt, nu i-am răspus la salut.

După tren până în Brașov și un autobuz prin oraș, am ajuns la stația spre Poiană. Da, se ia bilet separat pentru autobuzul ăla. Costă 5 lei doar dus. Un polițist stătea la intrarea spre drumul care ducea sus. Auzisem la știri că în ziua anterioară opriseră mașinile să mai urce din cauza aglomerației. Deocamdată nu era oprit nimic. Cumpăr bilet și ajung la autobuz să constat că ori bat câțiva bătrâni să coboare, ori rămân în stație. Oamenii stăteau și pe scările autobuzului. Deja îmi imaginam cum voi urca până sus agățată de oglinda retrovizoare. Ce părere ar fi avut șoferul despre asta? Aș fi ajuns la știrile de pe ProTv? Întrebări rămase veșnic fără răspuns.

Am verificat în cât timp ajunge următorul autobuz. O oră. Nu aveam ora aia. O linie lungă de taxiuri erau parcate lângă stație. Primul a cerut 50 lei până sus, al doilea a cerut 40, al treilea tot 40. Am mers cu 40. Nu a fost cea mai bună afacere, dar voi mai face eu afaceri proaste. Am folosit biletul de autobuz la coborâre. Închirierea plăcii cu tot cu boots a costat 50 lei.

Poiana Brașov este locul ăla aglomerat și plin de zăpadă în care majoritatea lumii e în ”uniformă”. Pantaloni și geacă de munte, schiuri, snowboard sau orice se amestecă bine cu zăpada. Copii și părinți și tineri și bătrâni. Brazi peste tot și munte care se întinde în sus. Poți urca cu telecabina până în Vf Postăvarul și sunt pârtii pentru toți, alege ce ți se potrivește. Evident, totul e la preț dublu acolo, dar nici nu aveam alte așteptări. În Poiană mi se făcea mereu o foame teribilă. Cel mai probabil din cauza efortului, dar nici faptul că auzeam încontinuu de la instructorii de schi ”plug””pizza, pizza, pizza” nu m-a ajutat prea mult.

Aș vrea totuși să îndrăznesc să te rog ceva. Du-te, schiază sau trântește-te cu placa, dă-te și cu sacul dacă vrei, dar nu purta blugi. Doar nu fă asta. Dacă te mai rog să nu stai pe pârtie ca la concert poate îndrăznesc prea multe, deci mă rezum la blugi.

Nu știu cum sau de ce, playlistul meu a ajuns iar la Train. ”Beauty in the wateeer, angel on a beach”.

 Brașov

Am lăsat orașul pe final. Am văzut majoritatea orașelor mari din România și pot să afirm că Brașovul este printre preferatele mele. Mi-a plăcut totul de la Târgul de Crăciun și localuri, până la vederea de pe Tâmpa. Deci oamenii ăia au un deal aproape munte în mijlocul orașului. ”Uite un munte fain, să facem un oraș în jurul lui”.  Dar ei nu ar fi gândit așa, ei nu folosesc ”fain”. Au făcut inițial o cetate în interiorul căreia un oraș. O parte a zidurilor cetății încă mai există și dacă urci în Turnul Alb sau pe Tâmpa, poți să înțelegi cum era amplasată. Și chiar îți recomand să urci pe Tâmpa cu telecabina. Îi telecabină am auzit doar spaniolă și a costat 16 lei . După ce cobori, te vei uita la cum scrie luminat BRAȘOV și vei spune ”Acolo am fost eu, lângă v”.

Să mergi ”pe după ziduri” și pe sub Porțile Schei și Ecaterina. Să urci neaparat la Turnul Alb și la Turnul Negru. La Turnul Alb am auzit rusă și engleză și am crezut că mă va părăsi inima din piept până sus, dar merită. Să intri în Catedrala Sf Nicolae și în Biserica Neagră. Poate ai noroc să aflii și legenda statuii copilului de pe biserică. În Piața Sfatului am văzut un pom de Crăciun adevărat și o grămadă de mâncare și vin fiert. În Piața Unirii am văzut alt brad. Brașovenilor chiar le place Crăciunul și să împodobească brazi bag de seamă.

Aveai habar că prima școală românească a fost făcută în Brașov? Este amplasată în curtea Catedralei Sf Nicolae și pentru 5 lei este deschisă vizitatorilor. Tot acolo poți vedea și mormântul lui Nicolae Titulescu care și-a ales locul ăla pentru odihna de veci.

Brașovul a renunțat de câțiva ani la tramvaie și mai au doar autobuze și troleibuze. Un bilet costă 4 lei și poți să îl folosești pe orice linie sau pe mai multe linii timp de 50 min după ce l-ai compostat. Mai puțin linia 20, care e pentru Poiană. Controlorii au mereu uniformă și nu te amendează și în afara mijlocului de transport.

Dacă ai chef să te plimbi îți recomand Promenada Tâmpei sau Parcul Central. Pentru cumpărături poți să mergi în Coresi, Unirea, Eliana sau Star. Toate sunt centre comerciale, iar ordinea în care le-am menționat nu e aleatorie. Dacă atunci când vei urca la Turnul Alb va fi noapte, cel mai probabil vei vedea o stradă lungă și foarte luminată. ”Strada lungă” se și cheamă. După ce ai făcut toate astea, du-te pe Weiss sau Mureșenilor sau Hirscher. Sunt străzi, nu nave spațiale.

N-am făcut destule

Într-una din zile am încercat să urc cu telecabina din Bușteni în Bucegi. Voiam să văd Sfinxul, Babele și Crucea de pe Caraiman, dar din cauza vântului, telecabina era oprită. Până ajungi la telecabină, o hoardă de oameni încearcă să îți ofere serviciile lor pentru a ajunge sus. Unii iau 90 lei, alții 100. Toți te urcă sus și îți fac un tur. Nu am acceptat oferta deoarece nu ajungeam să văd ceea ce îmi propusesem. Cu telecabina costă 70 lei. Toți îți vor spune că ”telecabina nu funcționează azi”. Așa au spus și în ziua respectivă, dar nu i-am crezut. Aveau dreptate, dar cum să îi crezi când fie soare, fie vânt, ei au aceeași replică? Poate tu vei avea mai mult noroc.

Nu, nu am făcut destule. Am dormit prea mult și am făcut prea puține deși am făcut mult mai multe decât am menționat aici. Mai am nevoie de cel puțin încă 5 zile. Vreau să merg în Predeal, nu doar să fiu în trecere cu trenul. Mai am multe de văzut în Brașov (de exemplu Strada Sforii) și multe localuri în care să-mi beau cafeaua. Nu am apucat să încerc toate pârtiile din Poiană, să mănânc la Cerbul Carpatin și nu am apucat să ajung în Vf Omu sau în Piatra Mare. Data viitoare, pentru că va fi una, cel mei probabil voi fi mai mult prin munți. Nu este de conceput să te plictisești în zona aia, mai ales iarna. Schiezi, bei o cafea la Starbucks, te plimbi printr-un castel sau urci într-un vârf pe care îl ști de la geografie. Iar dacă nu-l ști, îl înveți când ajungi sus.

Ultima dată când am fost pe pârtie, alunecam chiar onorabil. Reușeam să nu mai cad peste copii, să nu mai ajung între teleschi și să mă opresc la timp, știam să fac și virajele și nu mă mai panicam. Relația mea cu solul a început să se șubrezească deci. Poate ar trebui să mergem la consiliere de cuplu sau ceva.

Poate iti place si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *